Finalul sezonului competițional 2018 îi aduce multiplului campion Călin Habaci din Arad un loc important în clasamentul realizat de Federația Crescătorilor de Porumbei din România: locul 3 AS Național Palmares. Satisfacția e cu atât mai mare cu cât porumbelul cu care urcă pe podium, provine din propria sa linie. Nu este însă singurul rezultat bun obținut în 2018, acestuia i se mai adaugă încă 10 cupe județene și o cupă pe Provincia Vest. „Per total, a fost bine. 14 din cele 17 păsări cu care am zburat și-au făcut norma. Anul ăsta, pentru Maraton, o să am un lot de 30 de porumbei maturi și 20 yearlingi. Sper să fie mai bine”, spune Călin Habaci.
Columbofilul deține aproximativ 280 de porumbei, dintre care 100 la matcă, și are principii și reguli clare după care îi crește și îngrijește: mâncare de calitate, antrenament, tratamente marca Dr. Norbert Peeters, timp și multă dedicare din partea crescătorului. „Cei mai buni porumbei pe care îi am, de care sunt foarte mulțumit, sunt din linia Raymund Hermes, columbofil care a decedat acum câteva zile. Mai am porumbei buni din linia Janssen Shalii, cu care an de an sunt în top 10... Iar din 2007 și până acum mi-am făcut linia mea de porumbei”.
Unul dintre porumbeii din linia sa, cu care a obținut rezultate bune, este RO 14-0528028 M – locul 3 As National Palmares, cu zboruri la 20 de etape în ultimii doi ani. În 2017, s-a clasat pe locul 10 AS National.
Porumbelul reprezentativ pentru Călin Habaci este însă „Hermesa Galactica”. „Este emblema crescătoriei mele. A obținut locul 1 National Maraton Palmares, locul 2 National Lot Olympic, locul 3 National Maraton Maturi, locul 4 National AS Maraton Palmares și locul 4 International Cupa Continentală Budapesta. Este baza crescătoriei mele, pentru că descendenții ei au dat campioni naționali în alte zone”, spune columbofilul.
„Porumbeii compleți sunt cei care clasează de la 100 la 1000 km”
La văduvie sau la natural? Ambele! Acesta ne explică cum reușește să îmbine cele două metode de zbor: „în general, zbor porumbeii doar la Fond, Maraton și AS National. Pentru mine, porumbei buni, compleți, sunt cei care clasează de la 100 la 1000 km. Primele trei etape zbor la natural, pe pui, în a patra etapă încep să-i fac văduvi, ca la șasea etapă, în primul Fond, să intre în formă. În 2018, am jucat până la primul Maraton la văduvie, apoi i-am lăsat în pereche, al doilea maraton a mers pe ouă, iar al treilea pe pui. Dar anul acesta am înțeles că se schimbă și primele două săptămâni voi zbura la natural, iar apoi la văduvie până la final. Ideea este că primele etape nu mă interesează prea mult, mai ales că sunt pe ouă, pe pui... De la etapa a cincea în sus încep să-i pregătesc cum trebuie, cu două-trei antrenamente pe săptămână. Însă este importantă și mâncarea. Când vine vorba despre asta, eu nu pot să spun decât Beyers. Sunt foarte mulţumit de această firmă, am observat că porumbeii mănâncă mai puţin decât atunci când foloseam alte mărci şi, în plus, se recuperează mult mai bine. Sunt mulţumit de tratamentele Dr. Norbert Peeters pe care le-am făcut, au dat randament maxim. De la Beyers, cel mai mult îmi place Sport Light, Energy Sport, Long Distance... Pentru etapele scurte, am folosit însă produse Gaby Vandenabeele și Gunter Prange...”.
Călin Habaci, de 6 ori campion național
Deținător a șase titluri de campion național, a 12 cupe naționale și a patru porumbei excepționali (un porumbel olimpic și trei porumbei în cupele europene), Călin Habaci a dovedit până acum că stăpânește tainele acestui sport, reușind să depășească toate obstacolele. Unul dintre acestea a fost momentul în care a trebuit să-și mute crescătoria și să pregătească din nou porumbeii pentru competiții. „Nu a fost ușor. În 2015 a trebuit să mut crescătoria, am învățat porumbeii din nou și am zburat cu puii; în 2016 am zburat cu Yarlingii, în 2017 am început să zbor și eu la Maraton cu câteva păsări mature, iar în 2018 am avut un lot de 17 porumbei maturi... 14 din cei 17 și-au făcut norma. Anul ăsta, pentru Maraton, o să am un lot de 30 de porumbei maturi și 20 yearlingi. Sper să fie mai bine”, spune Călin Habaci.
Călin Habaci, 10 ani la rând în top 10 National. Iată rezultatele sale:
- LOC 1 NATIONAL MARATON PALMARES 323532-07 "HERMESA"
- LOC 1 NATIONAL MARATON CRESCATOR PALMARES
- LOC 1 NATIONAL MARATON CRESCATOR PALMARES 3 ANI
- LOC 1 NATIONAL MARATON PALMARES CRESCĂTOR 2 ANI
- LOC 1 NATIONALAS CRESCĂTOR PALMARES
- LOC 1 NATIONAL AS CRESCĂTOR PAL 3 ANI
- LOC 2 NATIONAL MAR PAL LOT OLYMPIC"HERMESA"
- LOC 2 NATIONAL AS CRESCĂTOR
- LOC 3 NATIONAL MARATON MATURI"HERMESA"
- LOC 3 NATIONAL AS CRESCĂTOR PALMARES
- LOC 3 NATIONAL MARATON CRESCĂTOR
- LOC 3 AS NATIONAL PALMARES "RO 14-0528028 "
- LOC 4 NATIONAL AS MARATON PALARES"HERMESA"
- LOC 4 NATIONAL AS MARATON PALMARES"190260-06"ALBASTRA
- LOC 4 NATIONAL GENERAL CRESCĂTOR PAL 3 ANI
- LOC 4 INTERNATIONAL MARATON PALMARES"HERMESA"
- LOC 5 NATIONAL GENERAL CRESCĂTOR
- LOC 6 NATIONAL CRESCĂTOR FOND PALMARES
- LOC 6 NATIONAL AS CRESCĂTOR
- LOC 6 NATIONAL GENERAL CRESCĂTOR PALMARES
- LOC 6 NATIONAL RECORD PALMARES"PARIUL" 020899-08
- LOC 6 NATIONAL GENERAL PALMARES 3 ANI"HERCULE" 108736-09
- LOC 7 NATIONAL AS FOND MATURI"HERMESA" 323599-07{SORA}
- LOC 7 NATIONAL GENERAL PALMARES CRESCATOR
- LOC 7 NATIONAL RECORD PAL "PARIUL"
- LOC 7 NATIONAL GENERAL PALMARES CRESC 3 ANI.
- LOC 7 NATIONAL BERLIN PALMARES"0030179-12" PENSA
- LOC 7 NATIONAL BERLIN"0560049-11" FLIGHERUL JUNIOR
- LOC 8 NATIONAL FOND MATURI "0030247-12" AVATAR
- LOC 8 NATIONAL AS FOND TINERET 108742 ALBASTRU
- LOC 8 NATIONAL AS NATIONAL PAL "PENSA"
- LOC 8 NATIONAL MARE FOND CRESCĂTOR
- LOC 8 NATIONAL CRESCĂTOR PALMARES
- LOC 9 NATIONAL FOND PALMARES 3 ANI"0030179-12" PENSA
- LOC 9 NATIONAL AS MARATON PALMARES"190260-06" ALBASTRA
- LOC 9 NATIONAL AS CRESCĂTOR PAL.
- LOC 10 NATIONAL AS CRESCĂTOR....
- LOC 10 NATIONAL AS NATIONAL "0528028"14
Comentarii articol
Nu sunt comentarii pentru acest articol.