Derby Donetsk 2018 a avut parte și în acest an de cei mai buni participanți. Din cei 1254 de porumbei care  au fost lansați din orașul ucrainean, trei dintre ei au reușit să ajungă acasă înregistrând cel mai bun timp. Pe locul I se află un porumbel ce se trage dintr-o familie de campioni, mama fiind triplă campioană pe UCP, iar tatăl, vicecampion pe categoria AS Fond Palmares 3 ani. Podiumul este completat de alți doi porumbei talentați, o femelă și un mascul cu origini Limburg. „Câștigătorii de la etapele derby U.C.P.R. 2018 vor fi premiați în cadrul expoziției columbofile a U. C. P. R. De la sfârșitul sezonului competițional 2018”, a anunțat președintele  U.C.P.R., Emil Bondilă. Cine sunt crescătorii porumbeilor câștigători, citiți în rândurile următoare.

Ilie Stan din Argeș ocupă locul I, cu porumbelul RO-3008511-16. Este vorba despre un mascul din 2016, foarte bun.  „Mama provine din crescătoria lui Neacșu Marin, nu știu ce este la origine, dar e din porumbei zburați an de an, iar tatăl se trage dintr-un mascul Maurice Delbar. Amândoi au avut rezultate excepționale, mama e triplă campioană pe UCP, a fost în lotul național UCP, iar tatăl este vicecampion pe categoria AS Fond Palmares 3 ani,  cu 15 etape câștigate în 3 ani, tot la UCP. Ce este de remarcat la acest mascul este că la etapa următoare, la 1135  km, a ocupat locul 4 pe județ. Mai rar campioni care să dea campioni. Nu a fost motivat să se întoarcă acasă într-un mod deosebit, pentru că nu vreau să-i agit. Am jucat la văduvie, iar între concursuri i-am dus personal, la 30-40 km, pentru două-trei antrenamente. Nu-i forțez să zboară, îi las doar cât vor... În ceea ce privește hrana, nu am o marcă anume de la care achiționez... Nu am apucat să încerc produsele Beyers, pentru că nu avem un reprezentant în zonă, însă intenționez să le încerc, pentru că am auzit lucruri bune despre această marcă. Contează mult hrana, dar mai mult contează să te implici, să vrei să faci rezultate, că dacă zburăm doar așa, de dragul de zbura, nu faci mai nimic”, spune crescătorul Ilie Stan.

Locul II – porumbelul „racheta Simonei Halep”

Dan Popa ocupă locul II, cu porumbelul RO-18771-16, o femelă cu rezultate foarte bune la competițiile la care a participat.  „În 2015, pe ruta  Polonia, a fost câștigătoare AS Fond pe mai multe județe. A fost prezentă și în Balcaniadă la categoria Standard Femele, unde a luat locul 3. Provine dintr-un mascul de la triplul campion Tănase Adrian și o femelă Limburg.  Este un porumbel excepțional, la Derby Donetsk a  avut un avans  de 12 minute și 27 secunde pe  lansare. Povestea acestuia este foarte interesantă. În primăvara anului 2016 am făcut cadou unui coleg de Club, Stan Irinel, doi puișori răniti, ce fuseseră loviti de uliu . L-am sfătuit să-i introducă la matcă, fiind un mascul și o femelă, cu rugămintea să-mi dea și mie un pui să-l pot zbura. Spre toamnă, colegul meu s-a ținut de promisiune . Eu am zburat acest pui la Maturi sezon 2018, reusind să claseze Derby Donetsk (1012 km). Eu, Dan Popa, când dau o pasăre cuiva, o dau din suflet și caut să-i dau ce este mai bun. A fost numită „Racheta”, pentru că numele mi-a venit pe când mă uitam la un meci de tenis de-al Simonei Halep. A zburat la natural și a fost hrănită cu maestescuri foarte bine selectate și produse de la Beyers, care sunt foarte bune. Particip numai la categoriile Fond și Maraton, pentru că aici, unde locuiesc, am o poziție foarte dificilă. Am lucrat foarte mult cu porumbeii, știu să-i hrănesc, să-i motivez, să-i respect. Nu le fac antrenamente decât în jurul crescătoriei, pentru că eu consider că acestea vin de la sine. Mizez mult pe recuperare, pe odihnă, este de ajuns să participe la competiții. Părerea mea e că, în general, porumbeii buni, învingători, se nasc tot din porumbei care au în CV concursuri încheiate pe podium. E ca la oameni. Foarte rar se întâmplă ca doi muncitori să aibă un copil care să devină doctor”, spune crescătorul de porumbei Dan Popa.

Locul III – un porumbel antrenat pe o distanță de de 60 km

Crescătorului de porumbei Cătălin Olteanu îi revine locul III, cu porumbelul RO – 400769-16. „Este un mascul cu tată 100% Rijckaert, cumpărat de la un crescător din Târgoviște, care a murit,  și mamă 50% Limburg și 50% Koopman, cumpărată de la Călin Petre. Masculul a jucat numai la văduvie tot sezonul, de la prima etapă din țară până la ultima. A clasat toată etapele, a reușit să obțină normele la patru categorii la Fond, Maraton, AS Maraton și Maraton Extrem. Folosesc produse de la Beyers, precum Amino Plus, Electrolit, ceai – este combinația pe care le-o dau porumbeilor când se întorc de la zbor, înainte de recuperare. Între competiții, porumbeii fac câte două antrenamente pe o distanță de 60 km. Nu este prima oară când obțin rezultate pe zona 3, în 2016 am obținut locul 9, în 2017, la Kumiala Polonia – locul locul 4, locul 9 și locul 13”, spune Cătălin Olteanu.