Vasile Rusu din Suceava este câștigătorul locului 1 al etapei Fond Bialystok (Polonia). Porumbelul care i-a adus acest premiu este din 2018 și are origini olandeze. A parcurs aproximativ 650 km, înfruntând condiții grele, cu caniculă și vânt în față, și a reușit să ajungă cu 10 minute înaintea porumbelului de pe locul 2. Un aliat de nădejde în această etapă dificilă a fost doza de Orni Injection CX 60.2 de la Dr. Peeters, datorită căruia a respirat ușor și a putut să ajungă acasă într-un timp scurt.

La această etapă, columbofilul Vasile Rusu a angajat 64 porumbei. "Au venit foarte bine, nu cu cine știe ce probleme, ba chiar pot să îi lansez în continuare. Au avut rezistență, pentru că a fost o etapă grea, condiții meteo dificile: caniculă și vânt din față. Cred că un rol important l-a avut și minunea de CX 60.2 de la Dr. Peeters pentru căile respiratorii. l-am vaccinat marți, joi i-am îmbarcat, iar sâmbătă au fost lansați. Dacă-l dădeam mai înainte cu o zi-două, poate era mai bine, dar nu am știut. Mi l-a recomandat și mie un prieten. Am avut locurile 1 și 5 din aproape de 22.000 porumbei, ceea ce, zic eu, e bine", spune crescătorul.

"Dacă porumbeii au sănătate, mai beneficiază și de câteva produse de calitate, rezultatele de top încep să apară"

Câștigătorul se trage din linii de porumbei foarte bune: "tatăl este din linia Hans Eijerkamp, iar mama - Jef van Wanroy. Este un porumbel mascul din 2018, zburat la văduvie. De fapt, toți porumbeii au fost văduviți de trei săptămâni, aproape patru. Cel care a luat locul 1 a venit cu un avans de aproximativ 10 min de locul 2. De acum, cred că au început să intre în formă mai bine. Dar important este să se mențină sănătoși, pentru că dacă au sănătate, mai beneficiază și de câteva produse de calitate, rezultatele de top încep să apară. Dacă nu sunt sănătoși, nu au nici condiții bune, e normal să nu apară. Eu, spre exemplu, pun întotdeauna pe primul loc sănătatea. Dacă e nevoie, le administrez medicamente, însă încerc să folosesc doar ce e de calitate. De la Beyers folosesc drojdia de bere, care ajută la consolidarea rezistentei naturale și stimuleaza apetitul și digestia, recuperatorul - Electrolit Plus - foarte bun pentru perioadele de după eforturi fizice intense, și diferite tipuri de mâncare pe le amestesc eu. Sunt foarte mulțumit de ele, din punctul meu de vedere, până acum și-au făcut treaba", spune columbofilul din Suceava.