În week-end-ul 4-5 februarie 2017, Federaţia Română de Sport Columbofil – F.R.S.C. a găzduit în Municipiul Ploieşti cel mai important şi mai aşteptat eveniment al sfârşitului sezon columbofil, Expoziţia Naţională Sportiv-Columbofilă a Romaniei, aflată la ediţia a VII-a. O ediţie cu totul şi cu totul specială, raportându-ne la numărul de vizitatori care au trecut pragul sălii de expoziţie şi la oaspetele de seamă care a onorat evenimentul, în persoana multiplului campion mondial Jos THONÉ, care a fost plăcut surprins de evoluţia columbofiliei în ţara noastră, propunându-şi la finele sejurului să ţină permanent legătura cu România de acum înainte.
Evenimentul a fost o reuşită din toate punctele de vedere, iar implicarea echipei porumbei360.ro, importatorul şi reprezentantul oficial al companiilor Beyers şi Tollysan-Schroeder în România, ne place să credem că a făcut diferenţa. Înainte de orice, trebuie să mulţumim echipei Beyers Belgium, a cărei parte componentă suntem şi noi, pentru că Beyers şi porumbei360.ro sunt cei care au făcut posibilă venirea lui Jos THONÉ în România. Totul a fost la superlativ, în frunte cu localitatea aleasă, şi aici îi mulţumim multiplului Campion Naţional şi Olimpic, Emil SIMION, pentru inspiraţia de a alege Ploieştiul şi de a nu ceda presiunilor de a organiza Expoziţia în oraşe fără o tradiţie columbofilă puternică. Ne bucurăm că am mers pe mâna colegului nostru şi parte din succes se datorează şi acestuia. Tot aici ţinem să mulţumim autorităţilor din Ploieşti, în persoana domnului Primar Adrian DOBRE, care a dat dovadă că administraţia publică locală a evoluat mult odată cu venirea sa la conducerea urbei. Totodată, mulţumim domnului Viceprimar, conducerii CSM, directorului Sălii Sporturilor „Leonard Doroftei”, directorului DSV Ploieşti şi managementului celor 3 administraţii private: Hotel Central, Hotel Forum şi Curtea Berarilor Timişoareana. Mulţumiri speciale merg şi către prietena noastră, soprana Ana CEBOTARI, care a încântat auditoriul cu vocea-i măiastră şi unică. La fel, dupa cum reiese şi din materialul video, trebuie să mulţumim frumos echipei de filmare, care a relatat întocmai, profesionist, ceea ce s-a întâmplat în cadrul Expoziţiei şi a Galei F.R.S.C., atât timp cât au fost lângă noi. Şi nu în ultimul rând vă mulţumim vouă, columbofililor români, care aţi lăsat acasă gândurile negre şi lozincile păguboase şi v-aţi alăturat celui mai frumos eveniment columbofil al anului, pentru a arată încă o dată că suntem cu toţi fraţi de pasiune, de suferinţă şi, mai ales, de bucurie. Mulţumim tuturor!
Echipa porumbei360.ro reprezintă oficial în România două nume mari în domeniul amestecurilor de hrană şi al produselor complementare pentru porumbei, prestigiul internaţional de care se bucură aceste două branduri fiind dat în primul rând de calitatea fără cusur a produselor oferite. Iar când spunem calitate fără cusur, ne referim deopotrivă la ingredientele şi materia primă folosite, la procesul tehnologic elaborat şi certificat internaţional de fabricare. Misiunea porumbei360.ro intervine în momentul transferului acestor produse de la fabricile mamă la uşa fiecărui crescător român. De noi depind condiţiile de depozitare şi transport, toate acestea coroborate asigurând garanţia unui produs finit impecabil sub toate aspectele: proprietăţi organo-leptice, siguranţă în folosire şi mai ales eficienţă dovedită practic. Îmbucurător este faptul că mulţi crescători români s-au convins de calităţile deosebite ale produselor Beyers şi Tollysan-Schroeder, dovadă afluenţa mare de columbofili la standul Beyers, amenajat în incinta sălii de expoziţie F.R.S.C de la Ploieşti.
Un alt aspect ce merită toată atenţia columbofililor români este Maratonul Extrem Internaţional – Malta (Letonia 900-1400 km), organizat de porumbei360.ro în parteneriat cu C.S.C. Peneş Vaslui, a cărui primă ediţie s-a derulat în 2016, o reuşită columbofilă atât pentru participanţi, cât şi pentru organizatori. Încă de la început, acest proiect a fost creionat pe structura concursului internaţional de la Barcelona, cel mai titrat şi mai galonat eveniment columbofil de pe mapamond, aşa cum bine a remarcat şi Campionul Mondial Jos THONÉ: „Malta Internaţional sună ca Barcelona Internaţional”! Pornind de la ideea unei plieri pe acest calapod, Maratonul Extrem Internaţional - Malta este structurat în 5-6 zone mari, acoperind o distanţă între 900 şi 1400 km. Din punctul de vedere al zonelor geografice, România a fost împărţită în 3 zone mari, echitabile, celelalte două zone fiind reprezentate de Republica Moldova şi Ucraina.
Plecând de la aceste premise, e de la sine înţeles că Maratonul Extrem Internaţional - Malta va constitui în viitorul apropiat un etalon al concursurilor de maraton în ţara noastră şi va fi unicat prin numărul şi zonele geografice ale participanţilor. Iar seriozitatea acestui eveniment columbofil este dată şi de premiile consistente în bani, la care se adaugă un fond de premiere suplimentar, constând în produse Beyers, a căror contravaloare atinge pragul de 1.500 Euro, de sistemele electronice de cronometrare, precum şi de păsările valoroase oferite cadou câştigătorilor. Atenţia la detaliile organizatorice este primordială, hrana pe traseu a porumbeilor fiind asigurată cu porumb special de la Beyers, similar marilor concursuri din Occident, cu participare internaţională. Mai mult, reprezentanţii companiei Vet. Tollysan-Schroeder vor asigura asistenţă de specialitate, deci sprijin profesionist necondiţionat.
La sfârşitul fiecărei ediţii, Maratonul Extrem Internaţional – Malta (Letonia 900-1400 km) se va bucura de o festivitate de premiere excepţională. Anul acesta, invitatul de onoare a fost Jos THONÉ, un adevărat port-stindard al columbofiliei pe mapamond, a cărui prezenţă agreabilă a făcut din seara evenimentului una memorabilă. Într-o atmosferă destinsă, Jos a înmânat participanţilor premiile şi distincţiile câştigate, a semnat diplomele si trofeele şi s-a întreţinut cu oricine s-a aflat în compania lui. Acelaşi Jos a analizat la mână porumbeii câştigători ai Maratonului Extrem Internaţional - Malta, câştigători care vor face obiectul unei licitaţii internaţionale, găzduită de un important website din Vest.
Cu bucurie vă anunţăm că Porumbei360.ro este reprezentantul oficial al lui Jos THONÉ în România, iar în baza acestui parteneriat Jos va trimite lunar în ţara noastră un lot de porumbei, care vor fi oferiţi spre vânzare. De asemenea, campionul belgian ne-a asigurat că va răspunde cu amabilitatea-i cunoscută tuturor întrebărilor celor interesaţi de achiziţionarea acestor porumbei, dar şi celor care vor să afle mai multe detalii despre modalitatea sa de gestionare a porumbeilor, despre felul în care foloseşte produsele companiei Beyers şi care este filosofia atunci când vine vorba de recuperare, angajare a porumbeilor la zbor etc. În sprijinul acestui parteneriat, pe site-ul porumbei360.ro va fi creată şi o secţiune dedicată lui Jos THONÉ, unde vor fi încărcate periodic o serie de videoclipuri realizate profesional. Toţi porumbeii oferiţi de Jos THONÉ vor fi prezentaţi în detaliu, cu accent pe referinţe, pe arborele genealogic şi pe structura morfologică a fiecărei păsări. Aşadar, pe site-ul porumbei360.ro va apărea în curând o secţiune de Licitaţii, care va ieşi din tiparele unei platforme obişnuite de acest gen din România.
Printre partenerii echipei noastre se numără şi Honest Race O.L.R. din judeţul Dâmboviţa, care anul acesta va organiza cea de-a VI-a ediţie a columbodromului cu participare internaţională. Un columbodrom care asigură o transparenţă totală, beneficiind de supraveghere online 24/24 h. De asemenea, am pus bazele unui nou parteneriat în Republica Moldova, alături de Columbodromul PrimStar, care anul acesta va organiza ediţia inaugurală.
În încheiere, dorim să mulţumim încă o dată tuturor columbofililor care sunt alături de proiectul porumbei360.ro şi anunţăm că suntem în căutarea unor distribuitori zonali pentru produsele Beyers şi Tollysan-Schroeder, pe care îi asigurăm de tot sprijinul, implicarea şi seriozitatea noastră. Datele de contact pot fi găsite cu uşurinţă pe site-ul nostru.
Cu drag,
Echipa porumbei360.ro
Comentarii articol
Nu sunt comentarii pentru acest articol.