Cei mai buni porumbei din Moldova au fost premiați și prezentați publicului la Botoșani, în cadrul celei de-a V-a ediții a Expoziției Provinciale Moldova. Desfășurată în perioada 22-23 decembrie, la Rapsody City Center Botoșani, aceasta a reunit 240 de păsări, super exemplare, printre care campioni nationali și provinciali, vicecampioni naționali și provinciali, porumbei în top 10 național și provincial. Potrivit organizatorilor, expoziția a avut 96 de categorii și 300 de premianți. De la eveniment nu a lipsit Prof. Mihai Vasiliu, unul dintre cei mai experimentați columbofili din România, membru de onoare al Federației Naționale a Crescătorilor de Porumbei din România.
Alături de el, au fost cei mai buni columbofili din cele opt județe ale Moldovei (Suceava, Botoșani, Neamț, Iași, Bacău, Vaslui, Vrancea și Galaţi): campionii nationali Petrache Florin, Magirescu Ojog Dorneanu, Turcanu Mihai, Bocanet Cătălin, Progreanu Radu, Iurieti Relu, Vartolomei Florin, Ioan Peste si multi alţii. Expozitia a fost organizată de Asociația Crescătorilor de Porumbei județul Botoșani, care activează în cadrul Federației Naționale a Crescătorilor de Porumbei din România. "A fost o ediție foarte bună, cu campioni naționali și columbofili de top. Unul dintre ei este domnul Prof. Mihai Vasiliu, cred că e cel mai mare columbofil al Moldovei. La vârsta lui de peste 85 ani, zboară porumbei și obține și rezultate bune. Dumnealui este membru de onoare al federației și un bun cunoscător al columbofiliei naționale și internaționale. Mulți și-ar dori să ajungă la vârsta lui, să aibă o crescătorie cum are el, să știe atât de multe despre porumbei și să obțină rezultate. Ne-am bucurat că l-am avut alături, cum de altfel ne-am bucurat pentru fiecare vizitator prezent la expoziție. Au fost și mulți spectator simpli, parinţi cu copii, curioși să vadă și să cunoască mai îndeaproape porumbeii. Le mulțumim tuturor pentru prezență, sperăm că am reușit să fim o gazdă bună. De asemenea, mulțumim și Rapsodiei City Center Botoșani, pentru că ne-a oferit spațiul necesar desfășurării expoziției. Urăm succes colegilor de la Iași în vederea organizării expoziției provinciale 2019", a declarat Bogdan Munteanu, președintele Comisiei tehnice a Asociației Crescătorilor de Porumbei Botoșani.
Prof. Vasiliu: "Moldova este zona unde domină porumbeii la categoriile mari"
Prezent la expoziție, Prof. Mihai Vasiliu a analizat cu atenție porumbeii și i-a îndemnat pe crescători să țină steagul sus, pentru că Moldova este cea mai bună zonă la categoriile Maraton, Fond, Maraton Extrem. "Mi-a plăcut organizarea: au ales o sală cochetă, frumos decorată, standurile cu porumbei și cele cu produse columbofile s-au prezentat ireproșabil. In mod deosebit mi-a plăcut standul Beyers, atât în ceea ce privește calitatea produselor, cât și în ceea ce privește modul de prezentare al mărfii. Au fost o multitudine de porumbei, pentru că sunt foarte multe campionate cu multe categorii, începând cu Puii Viteză și terminând cu Puii Maraton, porumbei destul de valoroși. Moldova este zona unde domină porumbeii la categoriile mari, la Maraton, Fond, Maraton Extrem. Cred că și anul acesta vor avea un cuvânt de spus pe plan național".
Prof. Vasiliu: "nu pot sa spun decat ca a fost o expozitie reusita"
De asemenea, acesta a identificat și una dintre cele mai bune asociații columbofile din țară. "Am rămas plăcut impresionat de columbofilii din Suceava. Merită toate felicitările, pentru că s-au ridicat enorm, cred că Asociația Columbofilă Suceava este printre cele mai bune din țară la ora actuală. Au zburat cu puii începând de la Viteză, au făcut Demifond, Fond și unul dintre ei au zburat și la Maraton. Chiar azi mă gândeam <<uite, domne, că s-a ajuns acum să zboare cu puii și la Maraton>>. După mine, Suceava este cea mai puternică zonă. Am văzut că s-a ridicat Bacăul, și-a revenit și Iașul, care cândva era destul de timid. Se menține și Neamțul. La drumurile lungi, Bacăul are columbofili buni. Chiar le-am spus că datoria lor este să facă un nucleu de columbofili pe Moldova, care să țină steagul sus la categoriile Maraton și Maraton Extrem, pentru că sunt categorii la care au dominat tot timpul în România. Am văzut mulți vizitatori, am stat la povești cu ei, în linii mari, nu pot să spun decât că a fost o expoziție reușită. Sportul columbofil a progresat, s-a dezvoltat foarte mult în ultimii ani. In urmă cu 50 ani, spre exemplu, nu puteam vorbi de produse columbofile, dar acum sunt din abundență. Sigur că e un lucru îmbucurător, însă nu trebuie să uităm un lucru: important este să se aducă produse de calitate, să nu se umble la improvizații. Că atunci când umbli la improvizații, îți pierzi piața", a explicat Prof. Mihai Vasiliu.
Pe viitor, premiile Star Moldova vor fi cu mult mai mari
O analiză realistă a expoziției a făcut și președintele Asociației Crescătorilor de Porumbei Botoșani, care a trecut în revistă atât punctele forte ale evenimentului, cât și lipsurile. "Am făcut toate eforturile ca această expoziție să fie corectă din toate punctele de vedere, adică să fie ușor de vizitat și de gestionat. S-a ales o locație destul de bună, zic eu, un hotel de patru stele, cu recepție, cu tot ce trebuie. Cred că a fost un exemplu pentru celelalte expoziții ce se vor organiza pe viitor și o provocare pentru județul Iași, care fi organizatoare în 2019. Sigur, mai sunt și lipsuri, pentru că crescătorii nu prea vor să-și prezinte chiar toți cei mai buni porumbei, probabil din conservatorism, să nu-i streseze. Am organizat ședințe pentru a pune la punct acest aspect, le-am explicat că oamenii, dacă vin să viziteze expoziția, vin să vadă cele mai bune păsări, cei mai valoroși porumbei, și atunci a trebuie să respectăm asta, mai ales că sunt concursuri pe bani, precum Star Moldova. Premiile au fost destul de mari, locul I spre exemplu a avut o valoare de 4800 lei. In viitor se preconizează că aceste premii vor fi cu mult mai mari. Astfel, am luat decizia ca cei din top 10 Star Moldova să fie prezenți în mod obligatoriu la expozițiile provinciale, cu pedigree-ul anexat, cu titlul de propietate și ce trebuie, pentru că trebuie să urcăm pe scara evoluției", a explicat Mihai Ţurcanu, președintele Asociației Crescătorilor de Porumbei Botoșani.
Provincia Moldova, patria Maratonului și a Fondului în România
Moldova e renumită pentru zborurile de Fond și Maraton. Este singura provincie cu peste 10.000 de porumbei participanți la etapele de Maraton. De asemenea, este și singura provincie cu peste 20.000 de porumbei participanți la etapele de Fond. Vorbim de Madona National – 12.423 porumbei, Birzai National 10.832 porumbei, Seta – 13.024 porumbei, Seta Provincial – 12.686 porumbei, Janow – 21.098 porumbei.
Comentarii articol
Nu sunt comentarii pentru acest articol.