Are 45 ani, locuiește în Reșița, județul Caraș-Severin, și este unul dintre cei mai buni și cei mai apreciați crescători de porumbei din România. Columbofilul Daniel Pîslă, căci despre el vorbim, este dovada vie a faptului că atunci când ești cu adevărat pasionat de ceva, nimic nu-ți mai poate sta în cale. Are în palmares zeci de trofee naționale, două participări la olimpiade și un record național cu porumbelul M 0098851-14, care a obținut 5 cupe naționale în 2017, trei de loc 1 și două de loc 3. La finalul sezonului trecut, a primit titlul de Crescătorul Anului 2018. "Este un titlu foarte important pentru mine fiindcă se acordă unui singur crescător și pune în valoare măestria ta de crescător", spune columbofilul Daniel Pîslă. Care sunt porumbeii ce l-au ajutat să obțină premiul, ce hrană le dă și care sunt principiile după care se ghidează în acest sport, citiți în rândurile următoare.
Daniel, când ai început să crești porumbei și să participi la competiții?
Porumbei dețin de la vârsta de 12 ani, dar la competiții oficiale particip din anul 2005. Din 2009 am început să obțin rezultate notabile la nivel național. Atunci am obținut prima cupă națională, locul 1 categoria General Pui, și tot de atunci mă mențin pe podiumul național. Sunt 10 ani consecutivi. În tot acest timp, mi-am creat propria linie de porumbei - linia PÎSLĂ Daniel. Aceștia au aceleași caracteristici fizice, de aceea și sosirile mele în mare parte sunt spectaculoase, cu mulți porumbei sosiți într-o perioadă scurtă de timp.
Fapt demonstrat de rezultatelele în sezonul 2018, care ți-au conferit titlul Crescătorului Anului 2018.
Da, Crescătorul Anului este un titlu foarte important pentru mine fiindcă se acordă unui singur crescător, este al doilea ca importanță după cel de Maestru Columbofil. Ambele sunt titluri care îți pun în valoare măestria ta de crescător. Este pentru prima dată când obțin acest titlu, sper că nu va fi și ultima oară, pentru că mă bucură foarte mult.
Povestește-ne puțin despre porumbeii din crescătoria ta, care te-au ajutat să obții acest titlu.
Cel mai important este porumbelul DV-01489-08-1609 - "OLIMPICUL" - cel mai bun reproducător al meu, un porumbel achiziționat din Germania, de la prietenul Lungu Eugen.
Pe lângă faptul că a fost un foarte bun zburător, este și un excelent reproducător. Acesta și femela 290711-08 - "RÎNDUNICA"- sunt părinții porumbelului 290711-16 F - "SĂGEATA" - și a nepoatelor 2027713-17, 2027714-17 și 6099944-17.
Toate patru m-au ajutat în mare parte la formarea echipei, atât la etapele de Viteză și Demifond, cât și la Fond "7713", ocupând locul 1 la 668 km și locul 5 la 669 km. Și celălalt nepot - 100747-14 "ROTWAILER" - m-a ajutat la echipă la etapele de 750 km, precum și la Maraton.
Porumbelul 254774-12 ATHOS, de asemenea, o excelentă pasăre, cu 27.000 km clasați, loc 3 Național RECORD Maturi 2018.
Nu în ultimul rând, porumbelul 290708-16 "NEBUNUL", care din păcate nu mai este de la penultima etapă de Fond, dar m-a ajutat foarte mult în 2018 pentru titlul de CRESCĂTORUL ANULUI.
Toți acești porumbei sunt tratați la fel ca și ceilalți din crescătorie, fără nicio altă motivare în plus, fiindcă eu consider că porumbeii cei mai buni vor ieși în evidență și li se va vedea valoarea competitivă doar dacă sunt tratați de la egal la egal cu toți ceilalți.
Știm că ai câștigat foarte mult trofee naționale, nu le mai luăm în calcul pe cele județene sau zonale. Insă dacă ar fi să faci un rezumat al tuturor acestora?
Trofee Naționale sunt multe, în jur de 30-40, doar în 2017 am luat 11 - cele mai multe din țară. Dar eu consider că cel mai important este să iei cel puțin unul în fiecare an, fiindcă cel mai greu este să te menții. Trofee mai reprezentative ar fi cu porumbelul DV-01489-08-1609, care a participat la Olimpiada Poznan 2011 cat A, cu porumbelul F 111790-13, care a participat la Olimpiada Bruxelles 2017 și cu porumbelul M 0098851-14, cel care a obținut 5 cupe naționale în 2017, trei de loc 1 și două de loc 3 - record național.
Ce sistem de joc folosești?
Sistemul de joc este văduvia, consider că porumbeii sunt mai motivați cu acest sistem, se recuperează foarte repede și se antrenează mai bine în jurul crescătoriei față de cei de la natural. Împerechez toți porumbeii matcă și zburători în luna februarie, toți cresc câte doi pui și îi despart la prima etapă. Consider că fiecare ar trebui să își facă propriul sistem și în funcție de problemele de zi cu zi, serviciu, timp liber etc.
Ce mănâncă porumbeii din crescătoria ta?
Păsările mele începand cu sezonul 2016 primesc hrană Beyers și schimbările pot să spun că au fost vizibile după primele administrări. Porumbeii mei arată impecabil la mână și se antrenează singuri de la o oră în sus. În decursul timpului am folosit hrană de la diverși producători și am ajuns la concluzia că hrana de la Beyers este cea mai completă și cea mai eficientă hrană. Folosesc toată gama și sunt mulțumit.
Folosind o hrană de calitate cum este Beyers rezolv o parte semificativă a programului săptămânal de recuperare/condiționare/încarcare doar din alimentația sănătoasă oferită zilnic porumbeilor mei. Astfel intervin foarte puțin la recuperare cu produse ca Electrolyt, Amino sau Recovery pe măsură ce cresc distanțele si orele de zbor ale concursurilor.
Cu ce concluzie ai încheiat sezonul 2018 și cu ce gânduri te pregătești de următorul?
Sezonul 2018 a fost unul foarte greu din punctul meu de vedere fiindcă am pierdut foarte mulți porumbei pe final, porumbei cu norme încheiate 13/14/15 clasări, porumbei de loc 1, 2, 3 județean, dar și național. Cu toate acestea, la final am obținut 4 cupe naționale, trei de loc 1 și una de loc 3 la categoria Crescător și încă trei cupe pentru porumbei la care am renunțat din motive personale, pentru că am considerat că RNS-ul nu este bun la unele capitole. Unul dintre ele a fost nepremierea unui porumbel la nivel național dacă acesta nu mai este în viață, chiar dacă și-a îndeplinit normele. Să sperăm că cei care ne conduc vor schimba ceva în această privință pe viitor, fiindcă au fost foarte multe probleme referitoare la acest aspect. In general, este un RNS echitabil și transparent, dar cred că mai poate fi îmbunătățit. Așadar, un an cu urcușuri și coborâșuri, dar care la final a fost recompensat cu cele 4 titluri naționale și cu titlul de Crescătorul Anului. In noul sezon plec cu încredere, voi participa la toate concursurile, de la 100 la 1100 km, fiindcă nu există concurs sau categorie pentru care să nu lupt la fel și sper să fiu sănătos, fiindcă asta e cel mai important, dar și să ridic măcar o cupă națională. Urez pe această cale mult succes tuturor columbofililor din țară în noul sezon.
Comentarii articol
Nu sunt comentarii pentru acest articol.