Maestrul columbofil Ioan Cărmăzan reacționează vizavi de modificările tot mai dese pe care le face conducerea FNCPR. Acesta este de părere că la categoria Maraton nu ar trebui să se impună prea multe reguli, pentru că este destul de dificilă și nu are nevoie de restricții. De asemenea, Ioan Cărmăzan consideră că federația nu ține cont de faptul că trebuie să fie un „for care să ia decizii în favoarea columbofililor și a porumbeilor, nu în favoarea unor idei preconcepute sau pe chestii de forţă: . Nu este o structură democratică, ci făcută pe interese prietenești, pe tot felul de povești, de aceea se întâmplă ceea ce vedeți”.

Opinia maestrului columbofil Ioan Cărmăzan este cu atât mai importantă cu cât este unul dintre cei mai buni jucători de Maraton, campion olimpic și multiplu campion național, dar și fost președinte al Uniunii Federaților Columbofile din România (UFCR) - singura entitate columbofilă până în anul 1994. Acesta este nemulțumit de modificările tot mai dese ce se fac în campionat - reducerea distanțelor, eliminarea categoriilor Maraton Extrem și Palmares Maraton Extrem etc. „Problema nu e că s-a redus numărul de etape de Maraton, că sunt trei etape, ruşinea cea mare e că se zboară Fondurile la 500-600 km, adică se face un fel de Demifond mascat. Dintr-o dată, porumbelul este luat şi dus deodată la peste 800 km, nu e în regulă. Categoria Fond este ameninţată în zona Bucureştiului. La Maraton, sunt cele care sunt, nu poţi să le schimbi, pentru ca dacă nu ne dă voie să zburăm pe Ucraina din motive de graniţă, de război, va trebui să trecem prin Polonia, iar acolo sunt munţii. În cazul celor din București, dacă e zi frumoasă, traversează munţii şi vin la ora 3, 4, 5 după-amiaza, intră în fiecare zi, dacă e ceaţă şi plafonul e jos, nu trec munţii, intră mai greu. Pe partea Ucrainei este mult mai uşor pentru că este stepă”, explică maestrul columbofil.


„Totul trebuie să fie în sprijinul columbofiliei. Ea ar trebui să domine, ea este regina, nu federaţia”

Acesta este de părere că „probleme la Maraton Extrem nu ar trebui să existe. E o categorie la care nu ar trebui să se facă foarte multe modificări pentru că e destul de dificilă şi include distanţă, nu reguli şi restricţii. Fiind vorba de o categorie de la 800 km în sus, în România, problema e distanţa şi raportul cu distanţele, celelalte probleme cu împărţirile şi ceea ce face federaţia, după părerea mea, sunt o prostie pentru că acolo unde se poate juca cu distanţe apropiate, oamenii trebuie să joace. Sunt de acord că diferenţe mai mari de 50 km perturbă buna desfăşurare, dar sunt şi concursuri în lume în care diferenţele sunt şi de 100 km, vezi cazul Barcelonei, care are pentru francezi 900 km şi pentru unii belgieni şi olandezi - 1200 km şi totuşi, printr-o convenţie, au acceptat zborul. Până la urmă, a face nişte reguli, că zboară judeţul ăla cu judeţul celălalt, mi se pare puţin abuziv. Totul trebuie să fie în sprijinul columbofiliei. Ea ar trebui să domine, ea este regina, nu federaţia. Federaţia este doar un for care încearcă să stabilească nişte reguli, ea există pe principiul existenţei columbofililor. Dacă ei nu există, federaţia nu există. Dacă columbofilii nu plătesc taxe, federaţia nu are din ce să-şi plătească deplasările. Deci, federaţia ar trebui să fie un for care să ia decizii în favoarea columbofililor şi a porumbeilor şi nu în favoarea unor idei preconcepute sau pe chestii de forţă «noi suntem federaţia şi facem cum vrem, dacă nu, vă dăm afară». Nu e corect”.


„Ultima regulă s-a instaurat şi la Bucureşti, oamenii sunt panicaţi, fug din dreapta în stânga”

Și totuşi cum se face că federația ia decizii care nu sunt pe placul columbofililor? „Problema e aşa: structura comitetelor e făcută de aşa manieră încât sunt foarte mulţi oameni „yes man”, «îl luăm pe ăla în comitet pentru că e "yes man", adică zice mereu „da, da”, şi atunci suntem siguri că la orice vot se votează cum vrea unul sau altul». Acea structură nu e democratică, ci făcută pe interese prieteneşti, pe tot felul de poveşti şi atunci se întâmpă ceea ce vedeţi. Dacă ar fi o structură democratică, orice preşedinte, indiferent de cât de mic ar fi clubul pe care îl reprezintă, ar avea acces să vorbească şi poate că nu s-ar întâmpla aşa, dar deocamată suntem în situaţia asta în care se fac tot felul de reguli. Ultima regulă s-a instaurat şi la Bucureşti, oamenii sunt panicaţi, fug din dreapta în stânga, se schimbă componenţa cluburilor dintr-o prostie. Dar se va reveni asupra ei. Cred că deocamdată probabil că nu e vizat doar Bucureştiul, mai sunt şi alte zone. Cică trebuie să participi la cel mai apropiat club, dar nu e în regulă. Democraţia înseamnă libertate şi dacă tu ai posibilitate şi poţi să zbori la ce club vrei, te duci şi zbori. Nu cred că e ok să te duci să zbori la cel mai apropiat club. Dar forul devine punitiv, zice «nu te duce acolo, că nu ai voie». Nu există asta nicăieri în lume. E nevoie de ordine şi disciplină, dar de unele tolerante. Sistemul columbofil este şef, nu forţa care conduce”, explică Ioan Cărmăzan.


„Cei care conduc, profită de o gașcă de oameni care spun “da” la orice zic ei”

Concluzia? „Cu cât facem mai multe reguli, nu facem decât să perturbăm, ori columbofilia e o poveste veche, noi toți trecem prin ea. Am fost și eu președinte și știu că toți trecem prin ea. Într-un fel sau altul trebuie să lăsăm ceva. Măcar eu am introdus inelele de plastic și am făcut mari probleme. M-au boicotat și jumătate nu le-am vândut. Au venit niște deștepți și au zis că pot să facă și ei, dar au uitat că secretul inelelor era tușul de pe hârtie. În momentul în care au turnat plastic peste inele s-a degradat înscrisul. Românii care m-au inconjurat atunci si mi-au făcut zile negre erau acești inteligenți care credeau că totul este posibil. De ăștia se perpetuează, vin cei care nu au ce face acasă, pupincuriștii, ăia cu capul plecat, «yes man». Oamenii serioși nu au timp să meargă la ședințe, la frecușuri. Și atunci cei care conduc, profită de o gașcă de oameni care spun da la orice zic ei”, conchide maestrul columbofil.