Cu excepția amestecurilor care au în componență leguminoase, majoritatea mixturilor pe bază de semințe sunt sărace în proteine și bogate în grăsimi. Și pentru că păsările vor căuta să mănânce mult, ca să-și satisfacă atât necesitățile proteice cât și pe cele de lipide, acesta se vor îngrășa. Și cu siguranță nu vor fi în formă pentru a concura cu rezultate bune. Așadar, trebuie să fim atenți când gândim schema de hrănire și să ne asigurăm că porumbeii din lotul de zbor primesc o hrană care să le asigure un aport optim de proteine și grăsimi, într-un echilibru perfect.

Dacă nivelul proteinei este prea scăzut, rezultatul va fi un dezechilibru al activității hormonale și enzimatice, o întârziere a procesului de vindecare și recuperare, precum și o dezvoltare deficitară a musculaturii, osaturii și penajului. Dacă, în schimb, nivelul proteinelor crește nejustificat, atunci și volumul de efort depus de rinichi crește, ajungând la stadiul de hiperfiltrare. Asta înseamnă că e nevoie de un efort suplimentar pentru procesarea proteinelor, rinichii deteriorându-se până în punctul în care proteinele ajung în mod curent în urină. Iar dacă funcția renală este grav afectată, acest lucru îi poate fi fatal porumbelului.

A fost dat publicității un caz când majoritatea porumbeilor de matcă ai unei crescătorii au murit din cauza insuficienței renale, după ce timp de 6 luni li s-a administrat un amestec ce consta numai în pelete destinate hrănirii curcanilor (30% conținut proteic).

Pentru crescător, este o adevărată provocare să păstreze o dietă echilibrată, care să asigure nivelul corespunzător de proteine și grăsimi, astfel încât porumbeii să fie sănătoși și să poată face față nivelului de efort pe care trebuie să-l depună în sezonul competițional. În același timp, trebuie păstrată o greutate corporală și un grad de tonifiere optime ale păsării.   

Leguminoasele sunt sursa alimentară din care porumbeii își iau doza de proteină vegetală. După cum ați observat însă, multe amestecuri de concurs nu conțin mazăre deloc sau într-un procent scăzut, dar bine gândit și echilibrat. Motivul este că mazărea, soia prăjită și celelalte leguminoase au un conținut foarte ridicat de substanțe care interferează cu digestia proteinelor. Iar în cantități mari, produc efecte negative. Să explicăm.

Pancreasul, care se află localizat în dreptul primei curbe a intestinului, după pipotă, secretă în intestin o enzimă digestivă cunoscută sub numele de tripsină, al cărei rol este de a descompune proteinele în componente mai ușor solubile. Mazărea are un conținut foarte ridicat de substanțe care interferează cu activitatea tripsinei, acest lucru împiedicând digestia corespunzătoare a proteinelor. Din acest motiv, este indicat ca procentajul de mazăre să fie redus până la 5-10% pentru a diminua efectele împotriva tripsinei.

Proteinele sunt totuși necesare pentru a construi și repara țesuturile. Fără ele, hrănirea este incompletă și deficitară. Menținerea și refacerea sănătății țesuturilor, cum ar fi mușchii și tendoanele, precum și organele interne trebuie să fie o prioritate pentru crescător în timpul săptămânii. De aceea, este de maximă importanță să administrăm porumbeilor noștri o proteină ușor digerabilă, dar nu în prima zi de la sosire.

Pe lângă observațiile pe care le poate face un crescător în propria volieră, există și informațiile științifice despre metabolismul porumbeilor, obținute în urma studiilor aprofundate. Analizele sangvine au relevat faptul că în sângele porumbeilor, începând cu a doua zi după sosire, există un marker (indicator) al catabolismului (descompunerea) țesutului muscular. Acest marker nu a putut fi depistat în sângele porumbelului imediat după sosirea dintr-un concurs solicitant. Asta înseamnă că țesutul muscular nu este catabolizat în timpul concursului. Totuși, începând cu a doua zi după sosire – când rezervele energetice (de glicogen) sunt refăcute – are loc un fel de ”reevaluare metabolică” în organismul porumbeilor. Ca parte a regenerării sistemului muscular și osos, corpul își reînnoiește structura fibrei musculare. Pentru a realiza acest lucru, corpul are nevoie să-i fie puși la dispoziție aminoacizi care acționează ca niște cărămizi ziditoare. Aminoacizii esențiali trebuie să fie disponibili în cantități suficiente și echilibrate. Iar această cerință complexă poate fi ușor satisfăcută de crescător. Cea mai bună sursă de proteină este proteina animală sau un amestec de proteină vegetală și animală, suplimentată cu aminoacizi esențiali, care limitează biosinteza proteinelor.   

Odată porumbeii recuperați după concurs, prin administrarea de PROTEIN BOMB de la Dr. Peeters se asigură intrarea rapidă a acestora din nou în formă.

PROTEIN BOMB este un supliment pentru explozia motorului muscular și are rolul de a mări rezervele glicogenului muscular și a proteinelor structurale, pentru o rezistență musculară crescută la efortul de anduranță.

Doza: 10 gr / 2 L apă sau 10 gr / 1 kg hrană

Puteți achiziționa produsul accesând link-ul următor: http://www.porumbei360.ro/produse/protein-bomb-100g/258